În curând, Gabriela Prisăcariu va deveni, oficial, mămică. Ea și Dani Oțil așteaptă cu sufletul la gură să își strângă băiețelul în brațe. În această dimineață, însă, soția prezentatorului TV s-a speriat, după ce s-a trezit cu un cârcel. A mărturisit că momentul respectiv l-a simțit de parcă ar fi „născut direct”.
Astăzi, Gabriela Prisăcariu s-a speriat, după ce în jurul orei șase dimineața s-a trezit cu un cârcel, spunând că „experiența” a asemănat-o de parcă ar fi ”născut direct”. Soția lui Dani Oțil este însărcinată în luna a opta, iar, în curând, ea și prezentatorul TV vor deveni părinți pentru prima oară.
„Că tot mă lăudam eu ce bine dorm, ei bine de trei nopți canapeaua este cea mai bună prietenă a mea. De dimineață pe la ora 6 m-a luat un cârcel, am crezut că nasc direct. În general e frumos să fi însărcinată în luna a opta, îmi place mult”, a spus ea.
De asemenea, Gabriela Prisăcariu a mărturisit că nu dorește să mai fie întrebată ce nume va purta copilul ei și al lui Dani Oțil, deoarece nu s-au decis asupra numelui. Totodată, aceasta le-a mai spus urmăritorilor săi că nu a mai avut cârcei până să rămână gravidă.
„Nu mă mai întrebați ce nume o să aibă bebelușul, pentru că habar nu avem. Suntem niște părinți praf. Dacă aveți sugestii, le aștept aici. Porecla lui, încă de când am rămas însărcinată, este Cârcel. Nu am avut niciodată cârcei până să rămân însărcinată. După cârcelul de dimineață mă gândesc serios să îi pun numele Cârcel, ce are?”, a declarat Gabriela Prisăcariu.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu vor deveni părinți pentru prima oară și sunt în culmea fericirii. Burtica crește ușor-ușor, iar logodnica prezentatorului TV a pus deja câteva kilograme. Soția prezentatorului TV a mărturisit că sarcina decurge bine și a trecut peste perioada de grețuri și disconfort.
Iar acum… Gabriela Prisăcariu a vorbit pentru prima oară și despre al doilea copil. Potrivit acesteia, cei doi viitori părinți și-ar mai dori un copil însă lasă acest lucru în seama divinității. ”Sunt o doamnă acum, sunt doamna Oțil! Sunt foarte bine, mă simt bine, sunt foarte fericită. Nu mai am grețuri, am trecut de acea perioadă. Dacă Dumnezeu o să vrea și al doilea copilaș, el este binevenit. Mi-aș dori să nu ofer mai multe detalii, pentru că este o perioadă foarte intimă pentru mine, dar și pentru soțul meu”, a declarat Gabriela Prisăcariu, potrivit playtech.ro.
sursă foto: arhivă CANCAN